Despre noi

La început a fost pasiunea pentru pescuit, insuflată de tatăl meu de la o vârstă foarte fragedă, apoi a urmat cizelarea mea ca pescar până când am ajuns la rafinamentul pescuitului peștilor răpitori cu năluci artificiale. Spun rafinament pentru că acest stil de pescuit stă în întregime sub semnul delicateței, de la echipamentul folosit până la modul în care ne purtăm nălucile prin apă.
Și dacă tot am amintit de năluci, atunci trebuie să vă spun că am început să pescuiesc la răpitor mai ales datorită lor. Unduirile lor prin apă mă atrageau mai mult decât peștii pe care încercam să-i prind. Așa că pasul de la a le pescui la confecționarea lor n-a fost nici greu, nici neașteptat.
Primele voblere le-am confecționat pentru a-mi completa trusa de năluci cu modele pe care le vedeam doar prin reviste. Mai apoi, am început să creez voblere specializate pentru speciile de pești din România și adaptate la condițiile de pescuit în apele noastre. Îmbunătățind continuu modelele care s-au dovedit a fi prinzătoare în situațiile pentru care au fost create, am ajuns sa realizez modelele pe care astăzi le puteți găsi în acest magazin.
Am început să pescuiesc la răpitori cu naluci artificiale în 1997 și confectionez voblere din 2005. Experiența acumulată în toți acești ani o împărtășesc cu voi prin voblerele create.
Andrei Gheorghe, creator de năluci
© 2019 Atelierul de năluci